Noutăți CEC Bank
Aici vezi cele mai recente comunicate de presă și noutăți.
CEC Bank și Exim Banca Românească finanțează Pet Star Holding, producător român de preforme PET, cu notorietate în România și zona Balcanilor
București, 01.11.2023 – CEC Bank a acordat o finanțare de circa 4 milioane de euro companiei Pet Star Holding, unul dintre cei mai importanți producători de preforme PET din România și zona Balcanilor, ca volum de producție și varietate de formate. Finanțarea beneficiază de o garanție de stat acordată de Exim Banca Românească în cadrul schemei de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
“Suntem încântați că prin facilitatea acordată putem susține în continuare o companie românească inovatoare care a înțeles benefiiciile Economiei Circulare și nevoia optimizării consumului de resurse. Capitalul românesc are forţa de a crea companii puternice în regiune, iar Exim Banca Românească le poate susține continuând să-și onoreze angajamentul de a propune soluții financiare smart care să asigure resurse adaptate la realitățile economice”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al Exim Banca Românească.
“Ne bucurăm că putem sprijini dezvoltarea unui producător autohton de preforme PET cu influență puternică regională. CEC Bank susține dezvoltarea capitalului privat în România și considerăm că acesta trebuie să fie motorul economiei din punct de vedere al valorii adăugate și al impactului pe piața muncii. Ne dorim să fim banca de casă a antreprenorilor români”, a declarat Laura Mihai, director Direcția Clienți Mari la CEC Bank.
Declarație reprezentant Pet Star Holding
„Parteneriatul cu CEC Bank și Exim Banca Românească ne-a facilitat finanțarea activității curente și ne-am putut concentra pe derularea unei investiții noi în Grupul Pet Star, care a presupus integrarea pe verticală a business-ului nostru. Grupul a demarat în anul 2019 o investiție de tip greenfield, în compania Pet Star Recycling, pentru producția de granule rPET și fulgi PET din reciclarea deșeurilor PET, folosind conceptul „Bottle-to-Bottle”, unde am investit deja 30 mil. EUR. Pet Star Recycling are un rol complet de reciclator în fluxul Economiei Circulare fiind singurul reciclator din România capabil să trateze în aceeași fabrică, și perfect integrat ca fluxuri de producție, deșeul PET postconsum din țară. Noi nu cumpăram fulgi gata sortați și spălați de către alți agenți economici pentru ca apoi să facem doar procesul de regranulare. Nu, noi facem curățenie în România la propriu, prin reciclarea deșeului PET și o facem utilizând tehnologii europene, moderne și inovative din domeniul reciclării, întrunind integral toate standardele de purificare a materialelor food contact impuse de Uniunea Europeană. Prin noua investiție putem susține Pet Star Holding să reducă din cantitatea importată de granulă PET virgină (materie primă care nu se produce în România), asigurându-se astfel o independență de importuri, prin valorificarea unei resurse naționale”, a punctat Mirela Drăgoi, CEO & Co-Founder, Pet Star Group (Pet Star Holding & Pet Star Recycling).